Rici Învață să Nu Renunțe

A fost odată, într-o pădure mare și verde, o veveriță micuță și tare curioasă pe nume Rici. Rici avea blănița roșcată ca focul și o codiță stufoasă pe care o purta mereu cu mândrie.

Într-o zi de toamnă aurie, Mama Veveriță i-a spus lui Rici: — Dragul meu, iarna se apropie cu pași repezi. Frunzele copacilor au început să cadă, iar zilele sunt tot mai răcoroase. Este timpul să ne facem provizii, să adunăm ghinde și nuci ca să avem ce mânca la iarnă.

Rici era foarte entuziasmat! Îi plăcea să sară din creangă în creangă și să exploreze pădurea. Așa că a pornit imediat în căutarea celor mai mari și gustoase nuci. Nu după mult timp, a găsit o nucă mare, mare de tot, sub un stejar bătrân. — Perfect! Asta o să fie prima nucă pentru proviziile noastre! și-a spus Rici vesel.

A încercat să o ridice, dar nuca era grea. A tras de ea, a împins-o, dar de-abia reușea să o miște. În cele din urmă, cu mult efort, a reușit să o ia în lăbuțe și a început să se cațere cu ea în copacul unde aveau scorbura. Dar, pe la jumătatea drumului, obosit fiind, lăbuțele i-au alunecat și... poc! Nuca a căzut pe pământ și s-a rostogolit departe.

Rici s-a întristat puțin. S-a uitat după nucă, dar nu o mai vedea. A oftat și s-a gândit: "E prea greu..."

Apoi și-a amintit de vorbele mamei sale: "Trebuie să adunăm provizii pentru iarnă." Așa că și-a scuturat blănița și a zis: — Nu mă las bătut! O să găsesc altă nucă!

A găsit curând o altă nucă, puțin mai mică. A prins-o bine și a început din nou să urce. De data asta era mai atent. Urca încet, pas cu pas. Dar, tocmai când era aproape de scorbură, o pală de vânt mai puternic a suflat printre crengi, l-a dezechilibrat puțin și... hop! A scăpat și nuca aceasta!

Acum Rici era și mai supărat. S-a așezat pe o creangă și aproape că îi venea să plângă. "Poate că nu sunt bun de nimic... Poate că ar trebui să renunț."

Mama Veveriță l-a văzut de sus, din scorbură, și a coborât lângă el. — Ce s-a întâmplat, Rici? De ce ești așa trist? — Nu reușesc, mami! Am scăpat două nuci! E prea greu să le car până sus. Cred că... cred că renunț. Mama Veveriță l-a mângâiat pe creștet cu lăbuța ei moale. — Oh, Rici, puiul meu. Uneori, lucrurile bune nu se obțin ușor. Dar știi ce este cel mai important? Să nu renunți! Asta se numește perseverență. Înseamnă să încerci din nou și din nou, chiar și atunci când este greu sau când nu îți iese din prima. Hai, mai încearcă o dată! Gândește-te cum ai putea să o ții mai bine sau poate găsești un drum mai ușor prin copac.

Rici a ascultat cu atenție cuvintele mamei sale. A respirat adânc și s-a uitat în jur. A văzut o altă nucă, nici prea mare, nici prea mică, potrivită pentru el. Și-a amintit ce i-a spus mama: "Perseverența!"

A coborât, a luat nuca, a strâns-o bine de tot în lăbuțe și a început să urce. De data asta, s-a gândit mai bine pe unde să meargă, alegând crengile mai groase și mai sigure. A urcat încet, cu grijă, fără să se grăbească. Și, în cele din urmă... a reușit! A ajuns în scorbură cu nuca întreagă!

— Am reușit, mami! Am reușit! a strigat Rici, cu ochii strălucind de bucurie. — Bravo, puiul meu! Vezi? Când nu renunți și încerci din nou, poți reuși lucruri minunate! Sunt foarte mândră de tine!

Rici era tare mândru și el. A înțeles atunci că, chiar dacă un lucru pare greu la început, dacă încerci din nou și nu te dai bătut, până la urmă vei reuși. Și cu acest gând vesel în minte, Rici a pornit din nou prin pădure, mult mai încrezător, să adune și mai multe nuci și ghinde pentru iarna care avea să vină. Și de fiecare dată când îi era greu, își amintea de vorba mamei: "Perseverența!" și încerca din nou, până când reușea.